Vadim Toader și Ștefan Boronea au deschis Proportunity în anul 2016, la Londra, iar acum au primit o rundă de investiții de 150 de milioane de dolari, din care 7 milioane de dolari sub formă finanțare de capital de risc de tip equity, prin care investitorii devin acționari ai startup-ului, și 143 de milioane de dolari ca împrumut.
Ministerul Justiției și Camera Deputaților au calitatea de reclamanți intervenienți forțați într-un proces intentat în vara anului trecut de către Vadim Benyatov și Mircea Călin Flore, condamnați definitiv în 2015 la închisoare cu executare în dosarul privatizărilor strategice. În acest proces, cei doi foști consultanți ai băncii Credit Suisse au solicitat inițial instanței de contencios administrativ anularea protocoalelor de cooperare încheiate în 2005 și 2009 între SRI și Parchetul General, iar ulterior sesizarea CCR cu privire la neconstituționalitatea acestora. Judecătorii au respins ambele cereri ale celor doi, cu motivarea că protocoalele respective nu sunt acte administrative.